Obligația de declarare în Ro e-Transport a fost extinsă și pentru transportul internațional începând cu 15 decembrie 2023, însă a devenit subiect al amenzilor începând cu 1 iulie 2024.
Lista bunurilor cu risc fiscal care se declară pentru RO e-Transport conform Ordinului nr. 802/2022, este urmatoarea:
- Legume, plante, rădăcini și tuberculi, alimentare, care se încadrează la codurile NC de la 0701 la 0714 inclusiv
- Fructe comestibile; coji de citrice sau de pepeni, care se încadrează la codurile NC de la 0801 la 0814 inclusiv
- Băuturi, lichide alcoolice și oțet, care se încadrează la codurile NC de la 2201 la 2208 inclusiv
- Sare; sulf; pământuri și pietre; ipsos, var și ciment, care se încadrează la codurile NC 2505 și 2517
- Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate, care se încadrează la codurile NC de la 6101 la 6117 inclusiv
- Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, altele decât cele tricotate sau croșetate, care se încadrează la codurile NC de la 6201 la 6212 inclusiv și la codurile NC de la 6214 la 6217 inclusiv
- Încălțăminte, ghetre și articole similare; părți ale acestor articole, care se încadrează la codurile NC de la 6401 la 6405 inclusiv
- Fontă, fier și oțel, care se încadrează la codurile NC 7213 și 7214
Tipurile de vehicule care fac obiectul monitorizării:
Categoriile de vehicule rutiere care fac obiectul monitorizării în Sistemul RO e-Transport sunt cele care au o masă maximă tehnic admisibilă de minimum 2,5 tone, încărcate cu bunuri cu o masă brută totală mai mare de 500 kg, sau o valoare totală mai mare de 10.000 de lei, aferente cel puțin unei partide de bunuri care face obiectul transportului.
Prin partida bunuri se intelege denumirea generică dată unui ansamblu indivizibil de bunuri, care are: același loc de încărcare și de descărcare, un singur utilizator și un singur destinatar final și este transportat cu un mijloc de transport ce poate fi schimbat pe parcursul deplasării de la locul de încărcare la locul de descărcare.
Tipuri de transporturi declarate pe teritoriul național?
Sunt 10 tipuri de transport prezentate in legislatie si care trebuie declarate:
1. Achiziții intracomunitare, de la punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România până la locul de descărcare situat pe teritoriul național
2. Livrări intracomunitare de la locul de încărcare situat pe teritoriul național până la punctul rutier de trecere a frontierei la ieșirea din România
3. Importuri, de la locul de import și până la locul de descărcare situat pe teritoriul național
4. Exporturi,de la locul de încărcare situat pe teritoriul național până la biroul vamal de export situat pe teritoriul național sau până la punctul rutier de trecere a frontierei, după caz;
5. Transportul bunurilor cu risc fiscal ridicat aparținând unor operatori economici diferiți între două locații situate pe teritoriul național de la locul de încărcare până la locul de descărcare
6. Transferul de bunuri cu risc fiscal între gestiunile unui operator economic între locul de încărcare și locul de descărcare, situate pe teritoriul național;
7. Transportul bunurilor care fac obiectul tranzacțiilor intracomunitare aflate în tranzit pe teritoriul României, de la punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România până la locul de descărcare spre depozitare sau pentru formarea unui nou transport pe teritoriul național
8. Transportul bunurilor care fac obiectul tranzacțiilor intracomunitare aflate în tranzit pe teritoriul României, de la locul de încărcare pe teritoriul național, după depozitare sau formarea unui nou transport, până la punctul rutier de trecere a frontierei la ieșirea din România;
9. Transportul pe teritoriul național al bunurilor cu risc fiscal ridicat returnate, care nu au făcut obiectul recepției, între operatori economici diferiți sau între un operator economic și o persoană fizică;
10. Transportul pe teritoriul național al bunurilor în cadrul unor operațiuni comerciale reprezentând un nontransfer și transportul bunurilor reprezentând stocuri la dispoziția clientului.